Intră acum și în grupul de
Președintele PMP Suceava, Marian Andronache, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că PNL a evitat să facă o majoritate cu PMP în Consiliul Local Suceava pentru că, prin prisma rezultatului alegerilor, a devenit un pericol pentru liberali pentru alegerile locale din 2024.
„Mi-am dat seama că sunt un pericol pentru ei”, a spus liderul PMP Suceava care consideră că nu e nicio problemă că nu se face această majoritate în CL Suceava.
El a arătat că PMP a fost, la Suceava, surpriza alegerilor locale, iar în ceea ce privește clasamentul național, organizația județeană PMP Suceava a obținut cel mai mare număr de voturi din țară după București și al patrulea procent.
„Am spus că vom fi surpriza pentru că am crescut la fiecare rând de alegeri”, a menționat liderul PMP Suceava.
El a remarcat însă că aceste rezultate nu au adus funcții în conducerea Primăriei Suceava sau a Consiliului Județean Suceava.
PMP Suceava – conferinta de presaLiderul PMP Suceava, Marian Andronache și președintele PMP Eugen Tomac susțin o conferință de presă la Suceava
Publicată de NewsBucovina.ro pe Joi, 8 octombrie 2020
„Nu e nicio pierdere și ne motivează și mai mult. Unii nu au vrut să facă majorități cu noi pe singurul considerent că am devenit puternici și le este frică de noi să nu câștigăm mai mult decât am câștigat până acum”, a spus Marian Andronache.
Prezent alături de Marian Andronache în conferința de presă, președintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că este foarte bucuros că organizația suceveană a confirmat și a reușit să atingă toate țintele.
„Pe mine mă leagă foarte multe lucruri frumoase de organizația PMP Suceava și iată că ceea ce ne-am propus s-a întâmplat”, a declarat Tomac.
El a spus că faptul că PMP este a treia forță politică este meritul exclusiv al echipei din județ.
„Sunt mândru și în același timp încrezător în șansele noastre pentru competiția care urmează. Este clar că acolo unde există oameni politici dedicați care pun pe primul loc interesul comunității, care se bat în mod onest pentru șansa pe care o au în orice competiție electorală produc și rezultate, iar scorul obținut la municipiul Suceava arată clar că e un lider politic către care tot mai mulți suceveni își îndreaptă speranțele. Veți reuși să îi convingeți și mai departe să rămână alături de echipa PMP Suceava”, a menționat Eugen Tomac.
Intră acum și în grupul de